en-USro-RO

| Login
20 august 2017
 
Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican. I. Liturgia şi Biserica
Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican. I. Liturgia şi Biserica

An aparitie: 2005 Format: 17x24
Editie: I ISSN: 1453-8075
Pagini: 250 Pret: 9 lei

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Wilhelm DANCĂ

Moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican


Tommaso STENICO

Il Concilio Ecumenico Vaticano II (11 ottobre 1962 – 8 dicembre 1965)

Eveniment unic şi original în istoria Bisericii, Conciliul al II-lea din Vatican, a dat naştere unei noi etape în viaţa Bisericii. Noile Rusalii, aşa cum a fost numit Conciliul de Papa Ioan al XXIII-lea, încep reînnoirea şi reforma în Biserică, oferindu-i acesteia o nouă imagine. Cele 16 documente ale Conciliului (4 constituţii, 9 decrete şi 3 declaraţii) se remarcă, în special, prin prescrierile practice pe care le conţin. Prin acest articol, autorul prezintă evenimentele principale din timpul Conciliului şi modul în care au fost puse în practică deciziile conciliare.

Claudiu DUMEA

Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium

 

Primul rod concret al Conciliului al II-lea din Vatican l-a constituit Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium, votată la 9 decembrie 1963. Acest document a fost rodul unor discuţii îndelungate şi deseori contradictorii. A constituit baza teologică pentru reforma liturgică, reformă care-şi va găsi desăvârşirea prin promulgarea Liturghierului Roman după Conciliu, în anul 1969. Articolul prezintă din punct de vedere istoric şi structural textul documentului, care este esenţial pentru viaţa Bisericii.

Sacrosanctum Concilium, în dialog cu pr. Anscar J. CHUPUNGCO, o.s.b

 

Primul document dezbătut şi aprobat de Conciliul al II-lea din Vatican a fost Constituţia despre sfânta liturgie Sacrosanctum Concilium. În urma promulgării acestei constituţii s-au înregistrat variate reacţii. Reforma conciliară a suscitat în unii sentimente de gratitudine sau euforie exagerată, în alţii, incapabili să distingă între principiile conciliare şi actualizarea lor, a născut o profundă deziluzie. Totuşi, numeroase Biserici locale s-au bucurat din plin de roadele reformei. Folosirea limbii poporului, bogăţiile riturilor, interesul activ şi implicarea laicilor sunt daruri ale Conciliului, de care ne bucurăm şi astăzi şi care interpelează orice persoană, cleric sau laic.

P.S. Petru Gherghel

Decretul privind misiunea pastorală a episcopilor în Biserică Christus Dominus

 

Figura episcopului, ca succesor legitim al apostolilor şi păstor al turmei lui Cristos, a stat în centrul discuţiilor Conciliului al II-lea din Vatican. Aceste discuţii s-au concretizat la data de 28 octombrie 1965, când părinţii conciliari au votat textul decretului despre misiunea pastorală a episcopilor Christus Dominus. Articolul arată premisele ce au condus la elaborarea acestui document şi se opreşte la aspectele sale practice, având în vedere viaţa Bisericii din Dieceza de Iaşi.

Cristus Dominus, în dialog cu P.S. Jorge M. MEJIA

 

Decretul Christus Dominus constituie o etapă decisivă în stabilirea misiunii episcopilor, în conturarea identităţii Bisericilor locale şi a păstorilor lor. Pe de o parte, se prezintă modul în care trebuie să-şi exercite episcopii slujirea, iar pe de altă parte, se exprimă o clară voinţă legislativă, fără a omite indicarea căii ce trebuie să fie urmată în revizuirea Codului. Acest articol subliniază dubla dimensiune pe care o are relaţia unui episcop cu Biserica: cu Biserica universală şi cu Biserica particulară pe care o conduce. Într-o lume dominată de secularism, episcopul trebuie să rămână principiul de unitate, care vesteşte cu autoritate cuvântul lui Dumnezeu, celebrează sacramentele, fiind asistat de Duhul Sfânt. Decretul, care are un conţinut teologico-pastoral, vrea să-i conştientizeze pe episcopi de misiunea lor şi pe comunităţile diecezane de minunata demnitate la care sunt chemate: să fie parte a Bisericii lui Cristos.

P.S. Aurel PERCĂ

Decretul privind formarea preoţească Optatam totius

 

Începând cu Conciliul Tridentin (1545-1563), Biserica a arătat o mare atenţie faţă de formarea viitorilor slujitori ai altarului. De-a lungul timpului, papii au dat multe indicaţii pentru a îmbunătăţi modalităţile de formare, în funcţie de specificitatea cadrului pastoral şi a mediului de trai al candidaţilor. În anul 1965, la data de 28 octombrie, părinţii conciliari au votat decretul Optatam totius. Acest document continuă armonios principiile tradiţionale de formare seminarială, prin deschiderea firească spre exigenţele legitime ale noilor timpuri. În prezentul articol este arătat conţinutul acestui decret care a revigorat viaţa seminarială şi ariile de formare a seminariştilor.

Optatam totius, în dialog cu P.S. José SARAIVA MARTINS

 

Decretul Optatam totius ocupă un rol cu totul special între documentele Conciliului al II-lea din Vatican. Acest document, având drept scop înnoirea formării sacerdotale în conformitate cu imaginea reînnoită a preotului, este strâns legat de Presbyterorum ordinis, Lumen gentium şi de alte documente ce vorbesc despre formarea umană, spirituală, intelectuală şi pastorală a viitorilor preoţi. Exortaţia apostolică Pastores dabo vobis face un bilanţ al roadelor culese pe urma aplicării decretului Optatam totius, reafirmând programul propus de Conciliu cu privire la formarea sacerdotală.

P.S. Aurel PERCĂ,

Decretul privind slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum ordinis

 

Unul dintre cele mai importante documente ale Conciliului al II-lea din Vatican a fost decretul despre slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum ordinis, promulgat la data de 7 decembrie 1965. Acest text este rodul a patru scheme şi arată încă de la început structura cristologică a figurii preotului. Preotul este trimis să-l facă cunoscut pe Cristos oamenilor din timpul său, în colaborare cu episcopul diecezan, iar scopul vieţii sale este preamărirea Tatălui în Cristos. Documentul insistă asupra importanţei pe care trebuie să o aibă sacramentele în viaţa preotului; fără ele, misiunea sa este falimentară şi dăunează trupului mistic. Prezentul articol dezvoltă, în trei părţi, o radiografie a preotului „conciliar”, iar autorul încearcă să arate aplicabilitatea documentului în viaţa preoţească de zi cu zi.

Presbyterorum ordinis, în dialog cu Eminenţa Sa, Cardinalul Dario CASTRILLON HOYOS

 

Opera de reînnoire în Biserică, dorită de Conciliul al II-lea din Vatican, este, în mod special, rodul muncii preoţilor. De aceea, părinţii conciliari au considerat că este oportun să trateze despre preoţie într-un document aparte. După prezentarea naturii preoţiei, decretul tratează despre rolul preoţilor în Biserică, slujirea preoţească şi viaţa preoţilor. Dialogul oferă o prezentare generală a acestui decret şi modul în care trebuie citit şi interpretat documentul.

P.S. Aurel PERCĂ,

Episcopul – păstor al Bisericii locale şi păstrător al credinţei universale: tradiţie şi reînnoire a unei carisme fundamentale

 

Articolul construieşte un portret al atribuţiilor pe care le are un episcop în virtutea misiunii sale de păstor al turmei lui Cristos. Episcopul primeşte sacramentul Preoţiei în plinătatea sa, de aceea, este chemat să-şi exercite misiunea de slujire cu cea mai mare dăruire. Episcopul trebuie să fie, pentru dieceza sa, un focar de comuniune, un criteriu de fraternitate; în el trebuie să se oglindească imaginea lui Isus, bunul păstor. De aceea, împreună cu poporul care îi este încredinţat, el trebuie să împlinească chemarea lui Cristos de a fi sare a pământului şi lumină a lumii.

Wilhelm DANCĂ,

Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium

 

Biserica este o instituţie dorită şi creată de Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea omului. Este o realitate vie, amplă, cu o structură proprie şi cu o istorie ce se întrepătrunde cu istoria omenirii. Conciliul al II-lea din Vatican a propus omenirii de astăzi diferite imagini despre Biserică, care rămâne „Trupul mistic al lui Cristos”. Biserica, fiind creaţie a lui Cristos şi însufleţită în permanenţă de Duhul Sfânt, nu poate fi distrusă nici de oameni, nici de puterile întunericului. Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium este rodul multor discuţii ce au avut loc cu mulţi ani înainte de lucrările Conciliului şi care s-au perpetuat până la apariţia acestui document amplu. Articolul este o prezentare amănunţită a acestui document, care reprezintă „cartea de identitate” a Bisericii, chemată să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale omenirii de astăzi.

Lumen Gentium, în dialog cu mons. Marcello SEMERARO

 

Între documentele conciliare, Constituţia Lumen Gentium ocupă un loc central. Este cea mai bună cheie de lectură a documentelor conciliare, este axa principală care a stat la baza constituirii documentelor conciliare. Constituţia aduce o nouă imagine despre Biserică. Biserica este prezentată ca popor al lui Dumnezeu, iar cei care fac parte din structura ierarhică sunt consideraţi slujitori ai Bisericii. Biserica este văzută ca o comuniune în care toţi membrii poporului lui Dumnezeu participă la tripla funcţie a lui Cristos: sacerdotală, profetică şi regală.

Wilhelm DANCĂ,

Decretul despre Bisericile Orientale catolice Orientalium ecclesiarum

 

Deoarece părinţii conciliari şi-au propus să discute rolul şi locul pe care Biserica îl deţine în lumea de astăzi, era firesc să vorbească şi despre diferitele exprimări ale catolicităţii Bisericii. Una dintre aceste forme este reprezentată de Bisericile Orientale catolice, despre care ne aminteşte decretul Orientalium ecclesiarum. În România există o astfel de Biserică Orientală: Biserica Greco-Catolică. Ce rol are acest decret în viaţa Bisericii? A adus ceva nou în tradiţia Bisericilor Catolice de rit oriental? La aceste întrebări îşi propune să răspundă prezentul articol.

Orientalium ecclesiarum, în dialog cu pr. Edward G. FARRUGIA, s.j.

 

Decretul, structurat în 6 capitole, subliniază demnitatea Bisericilor Orientale. Orientul creştin deţine bogăţii autentice, care trebuie să fie păstrate. Existenţa acestor Biserici locale, diferite de Biserica Catolică latină, nu pune în pericol unitatea Bisericii. Păstrarea în Orient a structurii patriarhatului nu afectează funcţionarea structurii ierarhice a Bisericii. Promovarea acestor Biserici a pus într-o lumină mai bună Bisericile Orientale necatolice. În acelaşi timp, documentul mai aduce o noutate: Biserica Catolică nu este numai Biserica latină; Orientul şi Occidentul sunt ca doi plămâni prin care respiră Biserica.

Wilhelm DANCĂ,

Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio

 

Ecumenismul reprezintă totalitatea căilor, mijloacelor şi iniţiativelor care urmăresc refacerea unităţii Bisericii. Rupturile aparent iremediabile din sânul Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică au fost discutate de părinţii conciliari, care au elaborat Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio. Articolul prezintă structura documentului şi aplicabilitatea lui în contextul eclezial al Diecezei de Iaşi şi al României.

Unitatis redintegratio, în dialog cu mons. Eleuterio F. FORTINO

 

Refacerea unităţii creştinilor a fost unul dintre principalele scopuri ale Conciliului al II-lea din Vatican. Acest document a reprezentat aderarea oficială a Bisericii Catolice la mişcarea ecumenică. Realizarea unităţii Bisericii este un angajament eclezial, şi nu o iniţiativă privată a unei singure persoane. După ce tratează despre ecumenism şi relaţiile dintre Biserica Catolică şi fraţii despărţiţi, Conciliul vrea să ofere tuturor membrilor Bisericii Catolice ajutoarele, căile şi mijloacele necesare pentru restabilirea unităţii. Metodele practice pe care le oferă documentul sunt rugăciunea şi dialogul direct cu ceilalţi creştini. Aprobarea acestui decret a condus la apariţia Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor şi la elaborarea unor documente referitoare la refacerea unităţii Bisericii.

Wilhelm DANCĂ,

Declaraţia despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine Nostra aetate

 

Religiile necreştine au constituit mereu o piatră de încercare pentru Biserica lui Cristos. Istoria este impregnată de numeroase conflicte între Biserică şi alte religii. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă libertatea persoanei de a adera la o anumită religie, de a i se respecta şi garanta această libertate. De asemenea, religiile trebuie să conlucreze la binele comun şi la progresul societăţii. Prezentul articol evidenţiază aceste trăsături ale documentului conciliar şi le exemplifică prin diferite acţiuni concrete săvârşite în favoarea dialogului interreligios.

Nostrae aetate, în dialog cu Eminenţa Sa, cardinalul Francis ARINZE

 

Religiile necreştine devin din ce în ce mai prezente în viaţa noastră. Expansiunea religiilor necreştine şi a mişcărilor religioase care provin din acestea reprezintă o reală provocare pentru creştinii catolici. Creştinii din toate ţările şi regiunile au nevoie să fie bine informaţi despre religiile care există pe teritoriul lor. Faptul că trăim într-o perioadă în care au crescut foarte mult parteneriatele între popoare a determinat Biserica Catolică să îşi reexamineze relaţiile cu Bisericile necreştine şi să propună o nouă modalitate de dialog.

Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Calendar Catolic

Duminică, 20 august 2017

Sfintii zilei
Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 20-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
verde, IV
Lectionar
Is 56,1.6-7: Pe fiii străinilor îi voi face să vină la muntele meu cel sfânt.
Ps 66: Să te laude popoarele, Dumnezeule, să te laude toate popoarele!
Rom 11,13-15.29-32: Darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.
Mt 15,21-28: Femeie, mare este credinţa ta!